.jpg)
Zi de toamna ingindurata... Rasuflare adinca si miros de aer rece ce trezeste amintirea primei frunze de plop ce isi ia adio prin caderea lina si melodioasa. Fosnetul readuce sentimentul de regret si frica, ca ar putea fi ultima clipa de toamna. Fiori de toamna a vietii de om.
Undeva departe se aude un sunet de vioara, de parca ar plinge un copil ce isi cauta infricosat privirea mamei. In aceeasi clipa amintirile dulci revin si aduc fiorul primei lacrimi de prunc.
Continui sa pasesc. Cu fiecare pas simt ca cresc. Cu fiecare frunza ce cade stiu ca undeva acolo in indepartarea de timp si asteptare se va naste o alta frunza. Caci pomul ca si omul trece prin toate anotimpurile sale. Din mugure sa ajunga frunza in cadere.
Aleea este lunga. Iar zilele sunt mai frumoase si mai senine. Dorul de iarna ma face sa-mi maresc pasul. Iar Dulcea primavara imi trimite semne de speranta si dor de tot ce ma aduce acasa, la pragul mamei mele.
Cu drag si dor pasesc prin viata. Iar fiecare toamna imi mai aduna cite o frunza din anii mei. Din ele imi fac columba.
Iata un vers ce imi descrie starea:
Mi-e sufletul toamnă desculţă în ploaie –
poveste-mpletită pe-un petic de foaie,
arcuş de vioară, un cântec de seară –
.jpg)
povară…
Mi-e sufletul toamnă uitată-n cuvinte –
gânduri pitite-n culori ruginite,
murmur de zare lipsit de culoare –
un semn de întrebare…
Mi-e sufletul toamnă, iar eu sunt tăcerea
ce-n sunet de ploaie, îţi cântă durerea.
Mi-e sufletul toamnă, iubire şi viaţă
iar eu sunt un vis, o clipă de gheaţă…
( Sursa de pe net)
