Ce faci cind ramin doar aminitiri???

eheheheee ce intrebare... Ascultam o piesa veche de tot, despre viata. Imi plac cintecele mai vechi. Parca au mai mult mesaj. Ginduri, cugetari si amintiri. Unde sa le string pe toate? In Notebookul cel nou sau in filele de suflet?

Imi amintesc cu zimbet amar de naivitatea mea de copil si de visul de adolescent. Clipele din inima mea surid. Muzica rasuna de parca ar fi o zi de sarbatoare. Savoarea primului sarut readuce amintirea primaverii care se cerea sa revina ori de cite ori sufletul este cuprins de teama

si singuratate. Te chem. Te provoc. Astept reactia de raspuns.

Imi aplec capul si ma retrag in singuratatea mea. Inca mai am fire impletite din amintire si vis. Ma plimb pe strazile straine si stiu ca aici nu te pot gasi. Dar caut chipuri care sa iti semene si zimbesc cind te ragasesc in ele.

Ma imbata un miros de cafea. Ma trezesc. Nu mai este vis. O noua zi a inceput. Fie si fara tine, eu continuu sa traiesc si sa iubesc. "Viata-i viata si in viata are dreptul fiecare, la o mare dimineata si la un apus de soare."

Aidoma unui fulg de nea care asteapta sa-si lungeasca zborul, alerg spre visul meu maret de viata si nu accept nici o chemare de a ma intoarce. In zorii zilei de astazi nu am vazut rasarit de soare, doar picaturi de ploaie ce mi-au trezit curiozitatea. Pic, pic, pic.... Oare cite au fost peste noapte?

Vin si plec. Zbor si visez. E frumos, nu? In dialogul meu cu mine insami au rasunat multe intrebari deloc banale. Ce fac si spre ce ma indrept? Raspuns simplu:- Traiesc si visez sa am o viata plina cu de toate. Sunt aceeasi eu, cu realitatea asa cum e. Visez, dar, visele le tin pentru mine. Imi aleg viata intre imaginatie si realitate. Traiesc liber si sunt stapina pe gindurile si deciziile mele. Desi uneori visez cu ochii deschisi stiu ca realitatea e asa cum o construiesc eu.

Am o regula in viata, sa traiesc asa cum stiu eu mai bine, caci viata mi s-a dat fara sa o cer si mi se va lua fara sa fiu intrebata. Viata e plina de surprize, uneri mici alteori prea mari ca sa le putem duce. Un lucru stiu, nu e nimic mai frumos ca viata...